Părțile psihicului nostru și cum lucrează psihoterapia Sistemelor Familiare Interne (IFS)

„Psihicul este departe de a fi o unitate omogenă – dimpotrivă, este un cazan clocotitor de impulsuri contradictorii, inhibiții și afecte, iar pentru mulți oameni conflictul dintre acestea este de nesuportat.”

-C.G. Jung

De câte ori ai simțit că ești prins între două dorințe care se anulează reciproc? Că o parte din tine spune „da”, iar alta trage frâna de mână sau te împinge într-o direcție complet opusă? Poate că îți dorești să te apropii de ceilalți, iar în același timp simți nevoia să păstrezi distanța. Te atrage o oportunitate profesională, însă o parte din tine o trăiește ca fiind incompatibilă cu rolul de părinte. Îți dorești să investești mai mult într-un obiectiv important, dar teama de eșec te face să amâni. Nu pentru că nu îți pasă, ci pentru că în interior coexistă părți cu nevoi diferite.

Aceste trăiri sunt adesea însoțite de frustrare, confuzie, frică sau autocritică. Din perspectiva abordării IFS, un model pluralist al minții care vede psihicul nu ca pe o unitate, ci ca fiind alcătuit din mai multe părți sau subpersonalități, aceste trăiri sunt o expresie firească a modului în care funcționăm.

În continuare, vom explora ce sunt aceste părți, de ce încercările lor de a ne proteja pot deveni, uneori, surse de suferință și dificultate, și cum ne poate sprijini IFS în procesul de autocunoaștere și dezvoltare personală.

Ideea de subpersonalități sau „părți” în psihologie

Ideea conform căreia psihicul este alcătuit din mai multe părți, uneori descrise drept subpersonalități sau moduri de funcționare, nu este una nouă. De-a lungul timpului, diverse modele filosofice și psihologice au încercat să cartografieze viața psihică pornind de la această observație.

Astfel:

• psihanaliza clasică a descris dinamica dintre id, ego și superego,
• psihologia analitică a explorat rolul arhetipurilor și al complexelor,
• psihosinteza a introdus conceptul de subpersonalități,
• analiza tranzacțională a vorbit despre stările de părinte, adult și copil,
• ego state therapy a lucrat cu stări distincte ale eului,
• iar numeroase abordări umaniste și relaționale au folosit ideea de copil interior.

Deși limbajul diferă, observația de bază este aceeași: psihicul nu este unitar, ci alcătuit din mai multe moduri de a simți, gândi și reacționa.

Modelul Internal Family Systems (IFS), dezvoltat de Richard Schwartz, nu neagă aceste perspective, ci le integrează într-un cadru coerent, oferind o hartă utilă explorării acestor aspecte interne și a modului în care acestea se organizează și interacționează.

Din perspectiva neuroștiințelor, această pluralitate internă este susținută de faptul că diferite rețele neuronale se activează în contexte diferite, generând răspunsuri emoționale și comportamentale distincte.

Cum se exprimă părțile.Tipuri de părți

Fiecare parte din noi se exprimă într-un anumit fel prin corp, gânduri, emoții și comportamente specifice. Are propriile motive pentru care reacționează așa cum o face, chiar dacă aceste reacții se petrec, de multe ori, fără să fim conștienți de ele. Multe dintre părțile noastre interne s-au format în contexte dificile: perioade de stres, lipsă de sprijin, presiune emoțională, nesiguranță sau relații complicate. În astfel de situații, mintea nu își permite prea multă reflecție, ci caută soluții rapide pentru a putea funcționa și pentru a reduce suferința.

Unele părți ajung să poarte emoții intense sau convingeri dureroase despre sine și lume. Numim aceste părți exilați, pentru că de foarte multe ori, în urma unor evenimente dificile din viețile noastre și a traumelor, există părți din noi care sunt efectiv exilate.

Altele dezvoltă strategii de protecție, precum controlul, evitarea, perfecționismul, retragerea, impulsivitatea, reprimarea emoțională, adicții ș.a. Chiar dacă aceste reacții nu au mereu un impact pozitiv asupra noastră, intenția lor inițială rămâne una constructivă: protecția de suferință și menținerea unui anumit echilibru interior. Părțile care au ca scop menținerea siguranței noastre interne și externe, și care tind să intervină atunci când trecem prin anumite experiențe dificile, pentru a ne ajuta să facem față suferinței, se numesc protectori. Protectorii ne pot împiedica până și de propria noastră suferință internă, îmipedicându-ne să accesăm trăirile reprimate/exilații.

sinele & Relația cu Sinele

Dincolo de părți, fiecare persoană are acces la un nucleu interior neschimbător sau altfel spus la un centru al conștienței sale, numit Sine. Chiar dacă nu persoana nu este întotdeauna conștientă de prezența sa, Sinele se poate manifesta atât prin anumite stări și calități precum curiozitatea, calmul, curajul, compasiunea sau iubirea, cât și printr-un sentiment clar de prezență și continuitate a sinelui. În IFS, Sinele este adesea descris simplu ca „acel tu care nu este o parte”, acel „tu” care poate fi în relație cu experiențele interioare fără a fi copleșit de ele. Atunci când părțile intră în relație cu Sinele, ele se simt acceptate și valorizate, iar această experiență a compasiunii profunde poate fi un catalizator semnificativ al schimbării, creșterii și vindecării.

Pentru mulți oameni, acest spațiu interior devine mai accesibil pe măsură ce reacțiile intense se liniștesc și conflictele interne încep să fie înțelese, nu combătute.

IFS ca model terapeutic și ca instrument de autocunoaștere

Deși IFS este un model terapeutic, acesta este folosit și de persoane interesate de autoexplorare, creștere personală și o mai bună înțelegere de sine. Este potrivit inclusiv pentru cei care nu se identifică cu ideea de a avea o „problemă psihologică”, ci sunt curioși să își înțeleagă mai bine reacțiile, tiparele și conflictele interioare, precum și resursele, talentele și abilitățile pentru a putea funcționa mai bine și în acord cu valorile și interesele lor.

Persoanele cu experiență în lucrul cu această abordare observă adesea o creștere a autocompasiunii, un sentiment mai profund de conectare la propriul sine, un nivel mai adânc de acceptare a diferitelor aspecte ale personalității lor, o integrare mai bună a experiențelor dificile sau traumatice din trecut, o capacitate sporită de a tolera emoțiile dificile, precum și o mai mare claritate, flexibilitate internă și reziliență.

concluzie

Așa cum reiese din acest articol, conflictele interioare, ambivalența față de o persoană sau o situație, precum și reacțiile care par greu de controlat nu sunt semne că ceva ar fi în neregulă cu tine. De cele mai multe ori, ele reflectă dinamica diferitelor părți din noi, părți care pot avea emoții, nevoi și intenții diferite. Abordarea Sistemelor Familiare Interne oferă un cadru prin care putem intra în contact direct și profund cu aceste părți, invitându-ne să le privim nu ca pe probleme de eliminat, ci ca pe aspecte ale noastre care au avut , și încă au, un rol important în menținerea echilibrului psihic. Prin înțelegere și lucru conștient cu ele, aceste părți pot găsi modalități noi și mai adaptative de a se exprima.

Fie că este folosită în psihoterapie sau în coaching, această abordare susține dezvoltarea unei relații mai blânde și mai conștiente cu propria experiență interioară. În acest cadru, schimbarea devine posibilă pe măsură ce relația cu ceea ce trăim ca fiind o problemă sau o sursă de suferință începe să se schimbe, iar diferitele aspecte ale psihicului pot fi înțelese și integrate.

Pentru cei care simt nevoia unui spațiu sigur în care să exploreze mai profund conflictele interioare sau să își clarifice direcția în plan personal sau profesional, lucrul cu un specialist format în această abordare poate oferi sprijin și structură în acest proces.