De ce nu reușești să te schimbi și de ce nu e vina ta

Când o persoană se înscrie la un curs de dezvoltare personală sau vine în terapie, face acest lucru cu intenția de a schimba ceva. Undeva, piesele de puzzle din viața lui sau a ei nu se potrivesc. Undeva există o durere, un disconfort, o lipsă.

De multe ori, persoana a încercat deja multe alte lucruri ca să se schimbe. Diverse abordări în psihoterapie sau dezvoltare personală, tot felul de tehnici menite să-i rezolve problema, să-i vindece traumele.
Poate că s-a forțat să gândească pozitiv, să manifeste mai multă voință, mai multă disciplină.

Poate că s-a impus să fie și să se comporte în moduri care nu îi sunt caracteristice, dar care par „mai bune”.
Poate că a încercat să se convingă că realitatea este diferită de ceea ce trăiește și că ceea ce simte nu este, de fapt, ceea ce simte.
Poate că a încercat să lupte, să respingă acele părți din sine care strigă după ajutor, care suferă, care sunt nemulțumite sau care poate își doresc lucruri considerate inacceptabile.

În relația cu terapeutul, persoana poate transfera acest rol de agent al schimbării asupra sa.
„Fă ce știi, dar scapă-mă de această problemă, de această durere, de aceste gânduri intruzive”, exprimată direct sau indirect, acesta este așteptarea multor persoane.

Și, de multe ori, oamenii chiar primesc tehnici, meditații, instrumente: pentru a gestiona mai bine anumite stări și gânduri, pentru a-și „reprograma” mintea, pentru a scăpa de credințe limitative, pentru a cultiva stări resursă.
Toate acestea își au locul lor și cu siguranță pot fi utile.
Însă, de regulă, doar până într-un anumit punct.

Nu pentru că tehnicile ar fi greșite sau inutile, ci pentru că filosofia din care acestea originează și modul în care sunt folosite contează la fel de mult, ba poate mai mult decât tehnica în sine.
Atitudinea pe care o avem față de aspectele dificile ale vieții și ale psihicului nostru face o diferență fundamentală. Pentru că atunci când dorința de schimbare pornește dintr-o neacceptare profundă a ceea ce este, angajarea în terapie, dezvoltare personală sau participarea la diverse workshopuri poate deveni, subtil, o formă de fugă.

Și nu spun că fuga nu își are rostul ei.
De exemplu, dacă faci o plimbare prin pădure și întâlnești un lup, ar fi absurd să nu fugi ca să te protejezi.
Sau dacă te afli într-o relație toxică, abuzivă, ar fi și mai destructiv să încerci să „repari” ceva atunci când cealaltă persoană este clar neinteresată să își asume partea sa de responsabilitate.

Dar când este vorba de propriul tău psihic, unde te poți ascunde?
Dispar oare acele aspecte ale noastre pe care le etichetăm drept nedemne, insuficiente, greșite?
Sau rămân acolo, în așteptare, în timp ce noi continuăm să luptăm cu ele sau să le ignorăm în încercarea de a ne schimba?

Așa cum afirma Fritz Perls, fondatorul terapiei Gestalt, schimbarea apare doar atunci când persoana devine ceea ce este, nu atunci când încearcă să devină ceea ce nu este.

Schimbarea nu are loc printr-un efort de forțare a persoanei, de către sine sau de către altcineva, ci apare atunci când acea persoană își acordă timpul și energia necesare pentru a fi ceea ce este:
pe deplin prezentă, conștientă și angajată în pozițiile sale actuale.

Mă numesc Cristina Revenco, sunt psihoterapeut transpersonal și am formări în psihologie clinică și consiliere, în sistemele familiale interne (IFS), hipnoză, și integrez în munca mea elemente din art-terapie, ACT, mindfulness și filosofie, într-un mod care susține schimbarea prin prezență și acceptare profundă, nu prin forțare.

Cred că munca de a deveni cu adevărat noi înșine este printre cele mai grele și mai semnificative sarcini pe care le avem în această viață. Fiecare are propriul parcurs în acest sens, iar calea nu este mereu una liniară și bine definită. Chiar și atunci când dispun de cele mai bune intenții, cei care au găsit și propun să ne îndrume au găsit propriile lor răspunsuri.

Nimeni nu a trăit și nimeni nu va trăi cu exactitate povestea ta. De aceea, în lucrul meu cu oamenii pornesc de la respectul față de această unicitate și față de faptul că tu ești expertul în ceea ce te privește. Eu sunt aici să te ajut să identifici ce funcționează sau nu, de ce ai nevoie pentru a reuși să integrezi diferitele aspecte ale tale și cum îți poți găsi echilibrul și poți construi o viață pe care, dacă ar trebui s-o retrăiești din nou, ai alege s-o trăiești exact așa.

Însă pentru a face asta este necesar să pornim dintr-un spațiu în care permitem lucrurile să fie, le cercetăm și ascultăm cu atenție ce au nevoie să exprime.
Găsind liniștea din inima furtunii.

Un mod de a spune ceea ce Rainer Maria Rilke formula în Scrisorile către un tânăr poet:

„Te rog, ai răbdare cu tot ceea ce este încă nerezolvat în inima ta și încearcă să iubești întrebările însele, ca și cum ar fi camere încuiate sau cărți scrise într-o limbă foarte străină. Nu căuta răspunsurile, care nu ți-ar putea fi date acum, pentru că nu ai putea să le trăiești. Iar esența este să trăiești totul. Trăiește întrebările acum. Poate că, într-o zi, departe în viitor, fără să-ți dai seama, vei ajunge treptat să trăiești răspunsul.”